EXPERIENȚĂ

Suntem prezenți pe piața din România înca din 2005, de la începutul comerțului electronic adevărat, fiind unul dintre primele magazine romănești care a implementat plata prin card bancar, prin sistemul Visa Mastercard 3D Secure. Am început plini de entuziasm, într-un domeniu total nou pentru România, pentru ca acum să fim liderul de calitate și profesionalism în rândul florariilor online românești.

Experiența acumulată în anii ce au trecut ne permit să oferim un serviciu complet, deoarece înțelegem că în spatele achiziționării unui aranjament floral se afla mesaje și sentimente. Mai multe detalii aici.

Echipa Buchete.ro
PROSPEȚIME ȘI CALITATE

Politica noastră a fost întotdeauna aceea de a pune pe primul loc calitatea, prospețimea și aspectul aranjamentelor vândute. Pentru asta folosim mereu doar soiurile premium, de la producători recunoscuți pentru standardele excepționale de calitate. Ambalajele și accesoriile folosite sunt deasemenea extrem de bine realizate calitativ, nu vom strica niciodată aspectul și impresia finala a aranjamentului prin folosirea unor ambalaje ieftine, de duzină. Puteți afla mai multe detalii despre întreținerea aranjamentului aici.

FLORARI CU EXPERIENȚĂ

Toate pozele de pe siteul nostru sunt ale unor aranjamente livrate de către siteul nostru și realizate de către florarii noștri. Un aranjament floral nu înseamnă doar o colecție de flori adunate la un loc, acesta trebuie să pună perfect în valoare florile conținute, să asigure un echilibru al formelor și culorilor pe care le reunește, iar acest lucru poate fi realizat doar prin talent și experiență, două calități indispensabile celor care vor să fie florari la Buchete.ro.

PREȚURI CORECTE

Toate prețurile afișate conțin TVA și sunt finale, nu se vor adăuga nici un fel de alte taxe ascunse, comisioane de plată prin card sau orice altceva. Livrarea este gratuită în Bucuresti si localitatile limitrofe!

FLEXIBILITATE

Deoarece înțelegem importanța și semnificațiile pe care un aranjament floral le poate avea asupra persoanei destinatare suntem întotdeauna flexibili și dornici să respectăm cerințele clienților noștri în privința eventualelor modificări asupra aranjamentului comandat cât și în ceea ce privește livrarea acestuia. Prin câmpul de observații din formularul cu datele de livrare puteți specifica un interval preferat de livrare. Vom face mereu tot posibilul să îl respectăm. Deasemenea, în cazul în care din diverse motive, nu găsim persoana destinatară la adresa vom face tot posibilul pentru a livra, fie revenind la o altă oră fie schimbând adresa de livrare. Puteți găsi mai multe informații pe pagina programului nostru de funcționare sau pe pagina procesului de livrare.

CONFIDENȚIALITATE

Informațiile despre dvs. pe care le colectăm pe acest site nu vor fi niciodate cedate/vândute unor terțe părti. Ele vor fi folosite doar pentru emiterea facturii și eventuale comunicări comerciale în cazul în care ați fost de acord în prealabil cu acestea. În cazul în care ați bifat opțiunea ANONIM, numele dvs. nu va apărea pe nici un document asociat cu comanda și nu va fi comunicat persoanei destinatare în nicio circumstanță. Mai multe detalii găsiți pe pagina de confidențialitate.

EMAIL DE CONFIRMARE

Agenții nostri de livrare din București și zonele limitrofe utilizează un sistem de actualizare a statusului livrărilor prin intermediul căruia, imediat după primirea comenzii de către persoana destinatară, setează comanda ca fiind livrată iar dvs. primiți un email care vă înștiințează despre aceasta.

INDICAȚII ȘI AJUTOR

Ne veți găsi mereu în intervalul 10-18 în timpul săptămânii, pe email sau telefonic, gata să vă ajutăm cu indicații și sfaturi în ceea ce privește alegerea unui buchet de flori, plasarea unei comenzi, plata prin card sau, în cazul în care ați plasat deja comanda, pentru informații despre livrare sau pentru a schimba "din mers" detaliile livrării astfel încât aceasta să fie făcută exact așa cum doriți. Ne puteți contacta prin diferite metode de pe pagina de contact.

GARANȚIE - 100% BANII RETURNAȚI

În cazul în care din orice motiv doriți anularea unei comenzi plasate și ne anunțați cu cel puțin 36h înainte de momentul livrării vă vom anula comanda și returna în întregime suma plătită. Deasemenea, dacă din motive imputabile companiei noastre, livrarea nu a fost efectuată, puteți cere returnarea în întregime a sumei plătite.